MAI, măsuri preventive de URGENȚĂ pentru protejarea vieților cetățenilor din zonele cu risc ridicat

Publicat: 29/09/2024, 14:44
Actualizat: 29/09/2024, 14:45

În urmă cu puțin timp, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a avut loc o sedință de lucru la care a participat Cătălin Predoiu, viceprim-ministr, ministru al Afacerilor Interne, șeful DSU – dr. Raed Arafat – prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonelul Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI.

În urma ședinței, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea situației, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora.

Astfel, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns s-au dispus următoarele, potrivit informațiilor furnizate de MAI:

  • evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localități din județul Galați (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului);
  • executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui, în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada anterioară;
  • transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;
  • menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
  • instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;
  • monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice periculoase emise;
  • activarea grupei operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu;
  • dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență aflate sub avertizare cod portocaliu și roșu;
  • emiterea a două mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul Municipiului București și județul Ilfov.

„Recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile”

Potrivit reprezentanților MAI, autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, urmând ca măsurile luate să fie adaptate în funcție de evoluția situației din teren.

„Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile. Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, au mai transmis reprezentanții MAI.


Citește și:

Hidrologii au instituit COD ROȘU de precipitații în Galați și Vaslui/Ce râuri riscă să iasă din matcă

Acțiune DRAMATICĂ în Piatra Craiului. Salvamontiștii s-au luptat, timp de 17 ore, să salveze viața unui bărbat accidentat la coloana vertebrală

Plouă torențial în județul Hunedoara. Pericol de acvaplanare pe A1!

STARE DE ALERTĂ în România! DSU a activat planul împotriva dezastrului anunțat de ANM/Măsuri preventive luate de autorități

Ministrul Mediului: „Am ridicat starea de alertă la COD ROȘU pentru județul Galați” / Comitet de urgență, de la ora 12.00

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Astăzi este Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului 2024. Ce tradiții și obiceiuri se respectă...
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Boala secretă de care suferă Oana Paraschiv. Colega lui Mihai Găinușă a recunoscut tot după...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
FOTO | Primele imagini cu locul de veci al lui Silviu Prigoană. Cum arată cavoul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
O stațiune cochetă și liniștită, la o oră și jumătate de Capitală
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Decizia neașteptată luată de familia lui Silviu Prigoană! Marele om de afaceri a fost înmormântat...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Alan Turing, spărgătorul de coduri naziste. Condamnat pentru homosexualitate, a scăpat de închisoare acceptând castrarea...